10 seriale care dau dependență

Acum avem timp destul. Putem să citim mai mult, să ne iubim mai mult și să vedem cât mai multe filme sau seriale. Dacă ai rămăs fără inspirație în treaba cu serialele, am pentru tine 10 care dau dependență. N-o să te poți opri până nu le termini.

YOU

Am făcut recenzie la ambele sezoane. Sunt bune ambele. Abia aștept să apară și al treilea sezon.

Tip devine obsedat de o tipă și face tot posibilul să fie cu ea. Nu se dă în spate de la nimic. Crima este accesoriul lui preferat atunci când iese la întâlniri romantice. Povestea se repetă în ambele sezoane dar nu este identică. Un serial care nu este perfect dar pe care-l vei vedea în câteva zile.

Sons of Anarchy

Probabil ai auzit de serialul ăsta dar n-ai avut destul timp și energie să te uiți la el. Acum este momentul. 7 sezoane pline de adrenalină, trădări și motociclete.

Narcos

Încă un serial care este extrem de popular. Primele două sezoane din Narcos sunt cele mai bune din toată seria asta. Pablo Escobar emană un magnetic care te face să nu te poți opri din privit episod după episod. Faptul că știi ce se întâmplă la final nu te împiedică să vrei să afli cum s-a ajuns acolo. Unul dintre cele mai bune seriale produse vreodată de Netflix.

Anne cu E la sfârșit

Mă uitam când eram la mic la un desen cu Anne de la Green Gables. În 2017 a apărut pe Netflix un serial care are la bază cartea scrisă acum vreo sută de ani. Probabil că îți este cunoscută povestea dar actorii sunt atât de buni că fac serialul ăsta unul care dă dependență. Este o dramă la bază așa că poate să plictisească privitorul mai tânăr dar serialul merită tot timpul tău.

Scream

Filme horror Scream sunt unele din cele mai mișto filme ale genului și au reușit să aducă ceva nou la începutul anilor 2000 în filme slasher. Serialul făcut după acestea este destul de bun dar nu pot să zic că le depășește. Meritul principal este că reușește să ia o mulțime de povești și clișee din genul horror și să le facă interesante. Dacă este un fan al filmelor de groază îți recomand să te uiți la primele 2 sezoane din Scream.

American Horror Story

AHS este unul dintre serialele mele preferate din toate timpurile. Poți să te uiți la ce sezon vrei pentru că-i o antologie și nu prea au legătură sezoanele între ele. Preferatele mele sunt Murder House, Coven și Roanoke. Sunt 9 sezoane deci o să te țină ocupat ceva timp dacă te prinde.

Ash vs Evil Dead

Un serial pentru fanii seriei The Evil Dead. Este prostesc și plin de poante care din exterior poate par aiurea dar pentru fanii este o gură de aer proaspăt și unul dintre serialele pe care le poți revedea la nesfârșit. Bruce Campbell revine în rolul care l-a făcut cunoscut și ne încântă cu miserupismul lui și cu capacitatea extraordinară de a omorî zombie din orice poziție, inclusiv orizontală.

The Deuce

Un serial care nu credeam că o să mă prindă. Spune povestea începuturilor pornografiei în America. Un subiect care poate să fie făcut varză foarte ușor dar care reușește să fie povestit într*un mod captivant în The Deuce. James Franco și Maggie Gyllenhaal sunt foarte buni aici.

The Exorcist

Iar un serial pentru fanii genului horror dar care-i atât de bun că sigur o să le placă și celor care nu servesc acest gen. Primul sezon este foarte bun și continuă povestea fetiței din filmul original. Al doilea este bunicel și merită văzut doar dacă te plictisești.

One Punch Man

Dacă încă nu știi ce este un anime de calitate sau vrei să primești o introducere bună în lumea asta, uită-te la primul sezon din One Punch Man.

Mențiuni onorabile

Am și câteva mențiuni onorabile. Sunt seriale pe care nu le-am terminat încă sau care abia au apărut dar sunt bune:

Freud – povestea psihanalizei și a lui Freud

Complot împotriva Americii – o istorie alternativă a Americii. Una destul de fascistă. După o povestea scrisă de Philip Roth.

Californication – pentru că este încă un serial foarte bun și pentru că avem nevoie să ne amuzăm de absurditatea vieții

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.