Cine a fost Albrecht Durer?

durer

Durer era fiul unui argintar. Două călătorii în Italia şi una în Tările de Jos l-au pus în legătură cu cei mai mari artişti ai timpului şi i-au permis să cunoască experienţa tuturor.

Gravurile efectuate de el înainte de 1506 exprimă patetic dramele populare cu subiect liturgic sau evanghelic, dar înfăţişează şi viaţa populaţiei urbane care oferă cadrul unor acţiuni legendare. Înfăţişarea intimităţii locuinţelor particulare merge mână în mână, în reprezentarea vieţii Fecioarei Maria, cu exaltările mistice de tip gotic. Alegerea acestor teme în preajma Reformei atestă simpatia lui Durer pentru umanişti şi reformaţi.

Gravurile lui Durer, pe lemn sau pe aramă, sunt cele mai celebre din lume, atât prin originalitatea invenţiei, cât şi prin perfecţiunea execuţiei. Ele au răspândit operele plastice, fără să le vulgarizeze, în cele mai modeste case şi au jucat un rol asemănător cu cel al tipografiei pentru operele literare.

Durer s-a ocupat cu atâta pasiune de problemele compoziţiei, spaţiului şi expresiei fizionomiei şi a combinat în mod atât de fericit stilul larg cu expresia vieţii interioare, încât italienii spuneau despre el că ar fi fost cel mai mare pictor al lor, dacă s-ar fi născut la Roma sau la Florenţa.

 

Sursă: Andrei Oţeţea, Renaşterea şi Reforma, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *