Consecinţele cruciadei a patra

Ca urmare a punerii în aplicare a tratatului cunoscut sub numele de Partitio Romaniae, încheiat în tabăra cruciaţilor în martie 1204, Veneţia primea insulele Ioniene, cea mai mare parte a insulelor din Marea Egee, Rhodosul, Creta, spaţii importante din Peloponez şi Tracia. Astfel, cruciada a patra oferea Veneţiei posibilitatea deţinerii unui adevărat Imperiu colonial şi a unei hegemonii economice în regiune. Din acest punct de vedere, trebuie să precizăm faptul că piesele centrale ale imperiului colonial veneţian au fost insula Creta şi cartierul din Constantinopol, ce asigurau apărarea întregii reţele de porturi şi insule de pe faţada europeană şi anatoliană a fostei monarhii bizantine. Cucerirea Constantinopolului a trecut în mâinile oamenilor de afaceri peninsulari puterea economică a Romaniei şi a limitat la maximum câmpul de activitate al populaţiei greceşti. Câteva decenii mai târziu, după tratatul de la Nymphaion, din martie 1261, statul bizantin a ajuns, până la căderea sa, o simplă anexă economică a celor două republici italiene, Veneţia şi Genova, care şi-au disputat supremaţia în mai multe războaie desfăşurate în secolele XIII-XIV.

În locul Imperiului bizantin, cruciaţii au creat Imperiul latin de Constantinopol (1204-1261), al cărui împărat a devenit, în mai 1204, Balduin de Flandra (1204-1205). Teritoriul capitalei bizantine a fost împărţit între Balduin şi Dandolo, acesta din urmă fiind singurul exceptat de la depunerea jurământului de vasalitate faţă de Balduin. În sfârşit, cucerirea şi jefuirea Constantinopolului din 13 aprilie 1204, precum şi crearea la Constantinopol a unui Imperiu latin, între anii 1204-1261, au contribuit la slăbirea gravă a Imperiului bizantin, constituind, pe termen lung, una dintre cauzele principale ale cuceririi lui de către turci la 29 mai 1453.

Efectul cel mai evident al acestei cruciade a fost însă ruptura definitivă a unităţii creştine. În ochii bizantinilor ireparabilul fusese comis. Pentru ei, occidentalii, până atunci suspecţi, devin acum culpabili. În faţa violentei acestor barbari, spunea Nichita Choniates, nu ne ramane decat sa constatam ca ei nu apartin lumii civilizate. Ortodoxia a devenit de acum înainte vectorul esenţial al unui naţionalism din ce în ce mai exacerbat, ajungându-se un secol mai târziu să se vorbească până în îndepărtata Rusie despre ororile comise de latini la Constantinopol.

Pe ruinele Imperiului Bizantin, alături de Imperiul latin de Constantinopol, s-au organizat într-o manieră feudală, o serie de principate vasale: regatul Thessalonicului, ducatul Atenei şi cel al Tebei, principatul Achaiei. Din Imperiul Bizantin mai rămâneau doar trei părţi, care păstrau încă statutul de independenţă: Imperiul de Trapezunt (cca. 1203), Imperiul de la Niceea (1204-1261) şi despotatul Epirului. Imperiul de la Niceea a fost fondat de Teodor Lascaris (1204-1222), căruia i-a urmat energicul Ioan al III-lea Ducas Vatatzes (1222-1254).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *