65 cele mai citite cărţi de dragoste

carti-dragoste



Dragostea este un sentiment care ne dă speranţă, ne face să simţim că plutim şi ne face să privim lumea cu alţi ochi. Datorită acestui sentiment şi al talentului scriitorilor şi scriitoarelor putem să ne bucurăm de multe cărţi interesante. Am decis să fac o listă ce include o sumă de cărţi de dragoste care au avut mare priză la public şi care au ajuns în inimile multor cititori de-a lungul timpului.

 

Mândrie şi prejudecată – Jane Austen

„Sunt puţini aceia pe care-i iubesc cu adevărat şi mai puţini încă aceia despre care am o părere bună. Cu cât cunosc lumea mai mult, cu atât mă nemulţumeşte mai mult: fiecare zi îmi întăreşte credinţa în nestatornicia firii omeneşti şi mă convinge de puţinul temei care se poate pune şi pe ceea ce pare a fi merit şi pe ceea ce pare a fi bun-simţ…”

Jane Eyre – Charlotte Bronte

„Gelozia şi dragostea? O să încerci cândva aceste două sentimente; inima dumitale încă doarme şi aşteaptă pe cel menit s-o trezească. Îţi închipui că toată viaţa vei pluti pe valuri tot atât de liniştite ca şi acelea pe care a alunecat acum tinereţea dumitale. Te laşi legănată de unde, cu ochii închişi şi urechile astupate. Nu vezi stâncile ce se înalţă din valuri şi nici vâltorile ce le spumegă la picioare… Într-o zi vei ajunge la o strâmtoare presărată cu stânci primejdioase şi acolo întregul curent al vieţii ţi se va sfărâma între vârtejurile furioase, în spumă şi vuiet. Atunci, vei fi sfărâmată şi prefăcută în pulbere de vârfurile tăioase ale stâncilor, fie că te vei vedea ridicată de vreun val puternic şi aruncată pe ape mai liniştite.”

La răscruce de vânturi – Emily Bronte

„Iubesc pămânutul de sub picioarele tale şi aerul de deasupra capului tău, şi orice obiect pe care îl atingi, şi fiecare vorbă pe care o rosteşti. Iubesc toate privirile tale, toate faptele şi toată făptura, aşa cum eşti.”

Romeo şi Julieta – William Shakespeare

„Iubirea este un fum făcut din arborii suspinelor;
Purificată, e un foc în ochii celor ce se iubesc;
Tulburată, este o mare hrănită cu lacrimile celor ce se îndrăgesc.
Şi încă ce mai e? E nebunia cea mai înţeleaptă,
Fierea ce înăbuşă, dulceaţa ce ne mântuie.”

Pe aripile vântului – Margaret Mitchell

„O să mă gândesc la asta mâine, la Tara. O să fiu mai liniştită atunci. Mâine voi face un plan ca să-l aduc înapoi. La urma urmelor, e şi mâine o zi.”

Jurnalul unei iubiri – Nicholas Sparks

„Despărţirea ne doare atât de tare pentru că sufletele noastre sunt îngemănate. Poate că aşa au fost întotdeauna şi vor mai fi. Poate că înainte de această viaţă am mai trăit o mie de vieţi împreună şi în fiecare dintre ele ne-am întâlnit. Şi poate de fiecare dată am fost despărţiţi din aceleaşi motive. Asta înseamnă că acest rămas-bun este şi pentru cei zece mii de ani, dar el reprezintă în acelaşi timp un preludiu la ceea ce va urma.”

Anna Karenina – Lev Tolstoi

„Toate familiile fericite sunt la fel; fiecare familie nefericită este nefericită în propriul fel.”

Dragoste în vremea holerei – Gabriel Garcia Marquez

„Nici nu se putea altfel: mirosul de migdale amare îi amintea de fiecare dată de soarta iubirilor neîmplinite.”

50 de umbre ale lui Grey – E.L. James

„Pentru a obţine succesul în orice schemă, trebuie să ajungi în postura de a stăpâni acea schemă, de a-i cunoaşte toate dedesubturile, toate detaliile.”

Twilight – Stephenie Meyer

„Înainte să te întâlnesc pe tine, Bella, viaţa mea era o noapte fără lună. Foarte întunecoasă, dar cu puţine stele-puncte de lumină şi motivaţii… Apoi ai traversat cerul meu ca o cometă. Brusc totul a luat foc; exista lumină şi frumuseţe. Când n-ai mai fost, când cometa a căzut peste orizont, totul s-a făcut negru. Nimic nu se schimbase, dar ochii îmi erau orbiţi de lumină. Nu mai puteam să văd stelele. Şi nu mai exista nicio motivaţie pentru nimic.”

Înainte să te cunosc – Jojo Moyes

„Priveam cum, pe la mese, se înfiripă şi se destramă relaţii, cum cupluri divorţate îşi împart copiii, vedeam sentimentul de uşurare, dar şi de vinovăţie al acelor părinţi care nu suportau să gătească şi veneau să mănânce la noi şi plăcerea secretă a pensionarilor în faţa unui mic dejun cu prăjeli. Toată existenţa umană se scurgea prin cafeneaua noastră şi majoritatea clienţilor schimbau câteva cuvinte cu mine, făceau glume sau comentau diverse lucruri în faţa ceştilor aburinde cu ceai.”

Sub aceeaşi stea – John Green

„Sunt îndrăgostit de tine şi nu am chef să-mi refuz simpla plăcere de a spune lucruri adevărate. Sunt îndrăgostit de tine şi ştiu că iubirea e doar un strigăt în neant şi că uitarea este inevitabilă şi că suntem cu toţii condamnaţi şi că va veni o zi când toată munca noastră se va fi prefăcut în pulbere şi ştiu că soarele va înghiţi unicul pământ pe care-l vom avea vreodată şi sunt îndrăgostit de tine!”

Pasărea spin – Colleen McCullough

„Există o legendă despre o pasăre care cântă o singură dată în viaţă, mai dulce decât orice altă vietate de pe faţa pământului. Din momentul în care îşi părăseşte cuibul, caută un copac cu spini şi nu-şi găseşte odihna până nu-l află. Apoi, cântând printre ramurile sălbatice, ea se aruncă singură în spinul cel mai lung şi mai ascuţit. Şi, în extazul morţii, ea se înalţă deasupra propriei agonii, scoţând un tril mai dulce decât al privighetorii sau al ciocârliei. Un cântec al cărui preţ suprem este însăşi existenţa. Întreaga lume înmărmureşte ascultându-l şi Dumnezeu în paradisul său zâmbeşte. Pentru că ceea ce este mai bun în viaţa noastră se obţine numai cu preţul unei dureri existenţiale… Ori cel puţin aşa spune legenda.”

Iubita locotenentului francez – John Fowles

„Cu toţii scriem poezii, doar că poeţii sunt singurii care le scriu cu cuvinte.”

Călătoarea – Diana Gabaldon

“ Un bărbat care niciodată nu îmi vorbise despre dragoste, care niciodată nu simțise nevoia, pentru că eu știam că mă iubește așa cum știam că sunt vie. Pentru că acolo unde există iubire, vorbele nu-și mai au rostul. Iubirea este totul. E nemuritoare. Și altceva nu mai contează.”

Marele Gatsby – Francis Scott Fitzgerald

„Ultimele raze ale soarelui i-au mângâiat o clipă faţa luminoasă cu o romantică afecţiune. În timp ce o ascultam, vocea ei mă silea să mă aplec spre ea ţinându-mi respiraţia – apoi strălucirea s-a stins, toate razele de lumină părăsindo cu un regret prelung, aidoma copiilor care părăsesc o stradă plăcută în amurg.”

Uite aşa-o pierzi – Junot Diaz Recenzie

Tuturor băieţilor pe care i-am iubit – Jenny Han

„Scrisorile mele sunt pentru momentul în care nu mai vreau să fiu îndrăgostită.Sunt de rămas-bun. Pentru că, după ce termin scrisoarea, sunt consumată de propria dragoste care devorează totul…Scrisorile mă eliberează. Sau cel puţin ar trebui.”

Absolut tot – Nicola Yoon

„Eram deja fericită înainte să-l cunosc. Dar acum trăiesc, ceea ce e cu totul altceva.”

Dacă aş rămâne – Gayle Forman

„Daca ramai, voi face tot ce vrei. Voi renunta la trupa, voi merge cu tine la New York. Dar, daca vrei sa plec, voi face si asta. Vorbeam cu Liz si ea mi-a spus ca, poate, sa revii la vechea ta viata ar fi prea dureros, ca poate ar fi mai simplu sa renunti la noi. Asta ar fi cumplit, dar as accepta. As putea sa te pierd in felul acela daca nu te-as pierde azi.Te-as lasa sa pleci. Daca ramai”

Poveste de iubire – Erich Segal

„Dragostea înseamnă să nu trebuiască să îţi ceri iertare niciodată.”

Lolita – Vladimir Nabokov

„Dragostea noastră prematura a avut acea violenţă care adesea distruge vieţile adulţilor.”

Memoriile unei gheise – Arthur Golden

„Mă întrebam dacă bărbaţii pot fi atât de orbiţi de frumuseţe încât să fie dispuşi să-şi petreacă viaţa alături de un demon, cu condiţia să fie un demon frumos.”

Unsprezece minute – Paulo Coelho

„Dragostea cea mai puternică este cea care-şi poate manifesta slăbiciunea.”

Cititorul – Bernhard Schlink

„Dorul de Hana deveni atat de puternic, incat ma durea…M-am trezit si mi-am dat din nou seama ca Hanna era moarta. Mi-am dat seama ca dorul se agata de ea, fara sa fie, de fapt, vorba de ea. Era dorul de casa.”

Tess D’Urbervilles – Thomas Hardy

„Avea o mică rază de soare care îi mângâia sufletul- un vis, o dragoste sau o bucurie, sau cel puţin o speranţă firava şi depărtata care abia pâlpâia, dar care totuşi nu se stingea, căci speranţa nu se stinge niciodată.”

Pacientul englez – Michael Ondaatje

„În fiecare noapte te scot din inima mea şi în fiecare dimineaţă te găsesc acolo la loc.”

Cold Mountain – Charles Frazier

„Ceea ce sunt sigură că nu vreau este să mă trezesc într-o bună zi, într-un secol nou, o bătrână amară, care priveşte cu regret la trecut, dorind ca acum, în clipa asta, să fi avut mai mult curaj.”

Mic dejun la Tiffany – Truman Capote

„Mă linişteşte pe loc tihna şi splendoarea locului; nu ţi se poate întâmpla nimic rău acolo, nu alături de acei domni amabili şi bine îmbrăcaţi, în mireasma aceea plăcută de argint şi de portvizite de crocodil. Dacă aş putea găsi un loc în viaţa reală în care să mă simt ca la Tiffany, aş cumpăra nişte mobilă şi aş boteza pisica.”

Să nu mă părăseşti – Kazuo Ishiguro

„Amintirile, chiar şi cele mai preţioase, se veştejesc surprinzător de repede. Dar nu mă împac cu asta. Amintirile pe care le preţuiesc cel mai mult nu le văd veştejindu-se vreodată.”

Insuportabila uşurătate a fiinţei – Milan Kundera

„Dar este greutatea cu adevărat atroce şi frumoasă uşurinţa? Cea mai grea povară ne striveşte, ne încovoaie sub ea, ne împinge spre sol. Dar în poezia de dragoste a tuturor secolelor, femeia doreşte să primească povara corpului bărbătesc. Cea mai grea povară este aşadar, în acelaşi timp, imaginea celei mai intense împliniri a vieţii. Cu cât este mai grea povara, cu atât viaţa noastră este mai apropiată de pământ şi cu atât este ea mai reală şi mai autentică.”

Fericirea începe azi – Jamie McGuire

„- Știu că am dat-o în bară, bine? Sunt impulsiv și iute la mânie, însă tu mi-ai intrat sub piele ca nimeni altcineva. Te porți de parcă mă urăști în momentul ăsta, iar în următorul ai nevoie de mine. Nu fac niciodată nimic cum trebuie și nu te merit… dar, la naiba, te iubesc, Abby. Te iubesc mai mult decât am iubit vreodată pe cineva sau ceva.”

Atracţia – Sylvia Day

„Trupul tău există ca să mă servească.”

Anna şi sărutul franţuzesc – Stephanie Perkins

„ Se întoarce spre mine și face ochii mari, a exasperare. Îmi țin respirația. Chiar și când e nervos e frumos. Nici nu încape comparație între el și Toph. ”

Fior – Maggie Stiefvater

„Credeam ca e cea mai frumoasa fata pe care o vazusem vreodata, un inger mic si insangerat, iar ei vroiau s-o distruga.”

Apă pentru elefanţi – Sara Gruen

„Mă uit la ea îngrozit. Nu am surori și experiența mea la alinat femei s-a limitat întotdeauna la sitații mult mai puțin devastatoare decât cea de acum. După cateva clipe de ezitare, îi pun o mână pe umar. Se întoarce și se abandonează în brațele mele, lipindu-și obrazul ud de cămașa mea…”

Amantul doamnei Chatterley – D.H. Lawrence

„În ziua de azi nimeni nu iubeşte pe nimeni. Toată lumea e prea ocupată să fie îndrăgostită.”

P.S.: Te iubesc – Cecelia Ahern

„Să găseşti pe cineva pe care să-l iubeşti şi care să te iubească este un sentiment extraordinar, extraordinar. Dar să găseşti sufletul pereche este şi mai grozav. Un suflet pereche este unul care te înţelege ca nimeni altul, te iubeşte ca nimeni altcineva, va fi mereu alături de tine, indiferent ce s-ar întâmpla. Se spune că nimic nu durează la nesfârşit, dar cred cu tărie că pentru unii iubirea continuă şi după ce ei nu mai sunt printre noi.”

Rebecca – Daphne du Maurier

„Sunt mulţumită că nu poţi simţi de două ori frigurile celei dintâi iubiri.”

Contele de Monte-Cristo – Alexandre Dumas

„Nesăbuit am fost că nu mi-am smuls inima în ziua în care am hotărât să mă răzbun.”

Născută în flăcări – Nora Roberts Recenzie

O fată ca ea – Marc Levy

„Există un paradox ciudat la începutul unei poveşti de dragoste. Ne revedem cu teamă, ezităm să-i spunem celuilalt că e mereu în gândurile noastre. Am vrea să dăm tot, dar ne menajăm, drămuim fericirea, ca pentru a o păstra. Dragostea ce se înfiripă este pe cât de nebună, pe atât de fragilă.”

O zi de decembrie – Josie Silver

„ Căsătoria nu este doar un contract care te ține legat legal. Ci o alegere. E ca și cum ai spune te aleg pe tine! În fiecare zi mă trezesc și te aleg pe tine.”

Inima cu nouă încăperi – Janice Pariat Detalii

O zi – David Nicholls Recenzie

Podurile din Madison County – Robert James Waller

“Si in acel moment, tot ce stiam despre mine a disparut. Ma purtam de parca as fi fost alta femeie, si totusi eram eu insami mai mult decat oricand.”

Bel-Ami – Guy de Maupassant

„Cu buzunare goale şi sânge clocotind te înfierbântă apropierea femeilor pierdute ce dau târcoale la colţ de stradă.”

După ce ne-am întâlnit – Anna Todd

„Doar pentru că nu te poate iubi aşa cum ţi-ai dori, nu înseamnă că nu te iubeşte cu tot sufletul.”

Scrisoare de dragoste – Mihail Drumeş

„Dacă aş fi sculptor, i-aş face o statuie care să-i imortalizeze inocenţa.”

Trei metri deasupra cerului – Federico Moccia

„Dacă îți lipsește cineva, nu plânge… Ridică ochii și amintește-ți că sunteți sub același cer.”

Eleanor și Park – Rainbow Rowell

„Eleanor avea dreptate: nu era drăguţă. Arăta ca o operă de artă, iar arta nu trebuie să fie drăguţă; trebuie să te facă să simţi ceva.”

Universul pe umerii tăi – Jennifer Niven

„Undeva, în școala asta, s-ar putea afla băiatul de care o să mă îndrăgostesc. Unul dintre acești tineri minunați ar putea fi acela care, în sfârșit, o să-mi cucerească inima și trupul.”

Puntea viselor – Lesley Downer

„Fusese silit să se maturizeze prea repede. Până nu demult erau un copil fugind către școală cu doldora de cărți cu ghiozdanul doldora de cărți, și în clipa următoare tot orașul avea să fie cuprins de flăcări. Fusese nevoit să bată drumuri lungi în rând cu refugiații fără număr care înaintau desculți prin zăpadă. Uneori se simțea atât de istovit, încât nu-și dorea decât să-și găsească un loc unde să se facă covrig și să nu se mai trezească niciodată.”

Oamenii fericiţi citesc şi beau cafeaua – Agnes Martin-Lugand

„Închid ochii și vă văd, vă văd jucandu-vă împreună, râzând și plini de veselie. Apoi îi deschid și mă izbesc pur și simplu de peretele realizați și de cruzimea lui. Clipele trec pe lângă mine, la fel și secundele acompaniate de minute și ore. Apoi vin zilele, acele zile ce se transformă în luni, ani și eu tot o umbră rămân în urma plecări voastre. O amintire vagă a râsului tău, mă menține în viață, doar ea.”

Străinul de lângă mine – Irina Binder

„Mirosea a femeie iubită, a fericire, a grădina Raiului cu toate florile și fructele pământului”;

Cele patruzeci de legi ale iubirii – Elif Shafak

“Fiecare dragoste adevarata si prietenie este o poveste de transformare neasteptata. Daca suntem aceeasi persoana care am fost inainte si dupa ce am iubit, acest lucru inseamna ca nu am iubit suficient.”

Muzeul inocenţei – Orhan Pamuk

„Oare dragostea să fie aia care-l tâmpeşte pe om, sau doar tâmpiţii se îndrăgostesc?”

Amantul japonez – Isabel Allende

“Nu suntem bătrâni pentru că am împlinit șaptezeci. Începem să îmbătrânim din clipa nașterii, ne schimbăm zi după zi, viața e o curgere continuă. Evoluăm. Singura deosebire este că acum suntem ceva mai aproape de moarte. Și ce e rău în asta? Dragostea și prietenia nu îmbătrânesc.”

Elixirul dragostei – Eric-Emmanuel Schmitt

„Regăsirea nu înseamnă să fii fericit, ci să încetezi să fii nefericit.”

Iubirile croitoresei – Maria Duenas

„Cândva, în urmă cu mulţi ani, mi-am deschis sufletul în faţa unui bărbat care nu şi-a arătat adevărata faţă şi m-am chinuit mult să vindec rănile pe care mi le-a lăsat în inimă. Nu vreau să păţesc şi cu tine la fel. Nu mai vreau minciuni şi umbre. Nu mai vreau ca alţi bărbaţi să dispună de mine după cum li se năzare, depărtându-se şi apropiindu-se fără să mă prevină,chiar dacă pentru a-mi salva viaţa. “

Zi după zi – David Levithan

“Ne plimbăm mână în mână pe plajă, în timp ce soarele coboară pe cer. Nu mă gândesc la trecut. Nu mă gândesc la viitor. Sunt extrem de recunoscător pentru soare, pentru apă, pentru felul în care picioarele mi se afundă în nisip, pentru faptul că mâna mea o ține pe a ei.

Eseuri de îndrăgostit – Alain de Botton

„Dragostea îşi dezvăluie nebunia prin refuzul de a accepta normalitatea inerentă a persoanei iubite. De aceea îndrăgostiţii par plicticoşi celor din jur. Pentru că numai trupul este deschis vederii, îndrăgostitul îşi pune speranţa în fidelitatea sufletului faţă de învelişul său, speranţa că trupul deţine un suflet pe potrivă, că ceea ce epiderma reprezintă se dovedeşte a fi ceea ce este.”

Pădurea norvegiană – Haruki Murakami

„Nici adevărul, nici sinceritatea, nici forţa, nici blândeţea, nimic, absolut nimic nu poate atenua durerea, tot ce ne rămâne de făcut este să luăm lucrurile până la capăt şi să încercăm să învăţăm ceva, chiar dacă ştim că ceea ce învăţăm nu ne va fi de niciun folos.”

Doamna Bovary – Gustave Flaubert

„Iubirea, trebuia să vină pe neaşteptate, cu tunete şi fulgere – uragan din cer care se prăbuşeşte peste viaţă, o schimbă total, smulge voinţele precum frunzele şi târăşte cu el în furtună inima.”

Infernul lui Gabriel – Sylvain Reynard

„Mâine voi fi alungat din Paradis, Beatrice. Singura noastră speranţp e ca tu să mă găseşti după aceea. Caută-mă în Infern.”

Tu ce cărţi de dragoste crezi că ar trebui să fie în acest articol?

One Reply to “65 cele mai citite cărţi de dragoste”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *