Recenzie carte: Poşta – Charles Bukowski

În 1969, Bukowski era un poet ratat care lucra la poştă şi care era refuzat constant de edituri. Dar norocul avea să i se schimbe deoarece editorul John Martin a început să-l îndrăgească pe Bukowski şi i-a oferit acestuia 100 de dolari pe lună dacă începea să scrie serios şi dacă publica doar la editura lui, Black Sparrow Press.

După ce a lucrat o duzină de ani la poştă, Bukowski a descis să aleagă calea scrisului şi să plece pentru totdeauna din locul pe care îl ura atât de mult. Nu a plecat oricum ci dedicând primul său roman fostului loc de muncă.

În câteva săptămâni Poşta a fost scrisă şi să Bukowski l-a sunat pe Martin să-l anunţe că a terminat primul său roman.

Finalul cărţii ne dezvăluie procesul creativ a lui Bukowski:

„Dimineaţă era dimineaţă şi eram încă viu. 

Poate-o să scriu un roman, mi-am zis. 

Şi apoi am făcut-o.”

Primul roman este ceva important în viaţa unui scriitor iar Bukowski a vrut să marcheze cum se cuvine acest eveniment dedicând cartea nimănui. Pentru unii ar putea părea un act de rebeliune, pentru mine acest fapt denotă singurătatea acută pe care acesta o resimţea.

Protagonistul acestui roman este Henry Chinaski, alter-egoul scriitorului, care v-a mai apărea şi în Femei, Factotum, Şuncă pe pâine, Hollywood etc. Câteva caracteristici pe care cei doi le împărtăşeau erau consumul excesiv de alcool, autoizolarea, relaţiile pasagere cu femei, nihilism, comportament antisocial.

Romanul acoperă perioada de când Bukowski/Chinaski s-a angajat la poştă(1952-1955, 1958-1968) şi perioada de trei ani dintre cele două perioade de lucrat la poştă .

În fragmentul de mai jos, Chinaski ne descrie cum era o zi obişnuită la locul de muncă:

„Când chiloţii ţi se udă îţi alunecă-n jos, jos, jos îţi alunecă, jos pe lângă buci, o chestie udă care se ţine în turul pantalonilor. Ploaia a spălat cerneala de pe unele scrisori; nu puteai ţine o ţigară aprinsă. Trebuia să tot bagi mână-n taşcă după reviste. Era prima cursă şi eram deja obosit. Pantofii mi-erau înglodaţi de noroi şi atârnau de parc-ar fi fost cizme. Mai mereu nimeream câte-o zonă alunecoasă şi-aproape că veneam grămadă.”

Ce apreciez cel mai mult la Bukowski este francheţea cu care prezintă evenimentele şi capacitatea sa de a fi confortabil cu cele mai dureroase lucruri. În acest roman sunt incluse despărţirea sa de prima nevastă(Barbara Frye), prezentată aici ca o ninfomană bogată(Joyce), şi moartea uneia dintre marile sale iubiri(Jane Coney Barker), o văduvă alcoolică(Betty) cu 11 ani mai în vârstă decât el.

Sunt convins că aceste două evenimente l-au afectat pe Bukowski, totuşi acesta le-a acceptat ca atare şi a mers mai departe. A rămas până la urmă tot acel poet ratat care pariază la curse şi aleargă după femei. Mark Manson spune la începutul cărţii sale că aceaastă calitate, de a-şi accepta condiţia de ratat, l-a ajutat pe Bukowski să scrie literatură care are priză la public.

Când citesc ceva de el mă simt confortabil şi nimic nu mă surprinde în ceea ce scrie. Totul mi se pare real şi nu simt că ceva ar fi nelalocul lui sau inventat. Cred că asta este un efect al congruenţei între viaţa pe care o ducea şi ceea ce scria. Desigur că nu spun că aş vrea să duc o viaţa ca a lui sau că asta este un mod de viaţă pentru un scriitor/artist. A mers pentru el dar asta nu înseamnă că o să meargă şi pentru altcineva.

Romanele lui Charles Bukowski sunt, pentru mine, o invitaţie la sinceritate şi la acceptare de sine. „Aşa este viaţa mea şi aşa consider eu să o trăiesc. Îţi convine bine, nu îţi convine bine.” Cam asta îmi transmite tot ce a scris acest om.

Poate că limbajul colorat şi viaţa pe care o descrie Bukowski nu sunt pe placul tău. Nu încerc să conving pe nimeni să-l citească. Totuşi dacă vrei să citeşti ceva lejer şi te-ai săturat de cărţi serioase, Bukowsk este o alegere potrivită.

Aş vrea să îmi spui părerea ta despre acest scriitor şi dacă ai citit ceva de el. Îmi recomanzi vreun scriitor/scriitoare asemănător ca stil?

Poţi să achiziţioneazi cărţile sale  intrând pe acest link.