Recenzie carte: Problema Spinoza – Irvin Yalom

problema-spinoza

Irvin Yalom a publicat Problema Spinoza în anul 2012. A devenit una dintre bestsellurile acelui an şi încă continuă să fie căutată de iubitorii de ficţiune. Dar care este problema Spinoza şi de unde provine toată povestea detaliată în carte?

Alfred Rosenberg şi Baruch Spinoza, un evreu şi unul dintre cei mai importanţi ideologi nazişti.

Povestea începe cu un Spinoza frământat de gânduri. Este sfâşiat între dorinţa de a rămâne alături de familia lui şi cea de a se dedica ideilor pe care le are. Scrie într-un carnet lucrurile care-i trec prin minte iar într-o zi un client îl întreabă ce scrie acolo. Clientul se dovedeşte a avea un soi e universitate la care predă pentru cei care doresc să înveţe despre idei mari care au populat minţile anumitor oameni. Acesta se numeşte Francis van Ende şi urmează să aibă o influenţă majoră asupra lui Spinoza, ca mentor şi prieten.

Alfred Rosenberg a întrat în belea la liceu. A instigat la antisemism şi ură de rasă într-un discurs ţinut la o întrunire a liceenilor. Acum trebuie să dea socoteală în faţa directorului. Pus în faţa problemei se pierde şi nu ştie ce să spună. Directorul încearcă să-l descoasă şi să-i arate unde a greşit. Tânărul Alfred este, însă, convins că ideile sale sunt corecte şi nu se lasă cu una cu două convins. Aşa că primeşte ca pedeapsă temă să studieze ceea ce Goethe a scris despre Spinoza şi cum i-a influenţat acesta gândirea şi viaţa. Goethe fiind unul dintre modele lui Rosenberg.

De aici iţele vieţii se complică şi privind două vieţi diferite cum se desfăşoară în faţa noastră. Una dedicată filosofie şi aflării unei soluţii pentru liniştirea afectelor. Cealaltă dedicată promovării ideilor antisemite şi de măreţie a rasei ariene, a urii şi a dezbinării.

Am scris câteva idei din carte ca să îţi deschid apetitul pentru citit. Este o lectură palpitantă şi care descrie cu mult talent vieţile lăuntrice ale doi oameni atât de diferiţi. Yalom şi-a pus la muncă experienţa de psihoterapeut şi cea de amator de filosofie.

Mai departe o să completez articolul cu câteva fragmente care mi-au atras atenţia din cartea şi care au prezentat idei filosofice utile tuturor, din punctul meu de vedere.

Un prieten din copilărie,Friedrich Pfister îi explică excelent câteva concepte filosofice lui Alfred şi încearcă să-i demonstreze raţional că antisemitismul său este nefondat:

– Bine, în regulă. Dă-mi voie să încep astfel: îţi aminteşti şocul şi neîncrederea faţă de revelaţia lui Kant potrivit căreia realitatea exterioară nu este aşa cum o perceptem în mod normal – cu alte cuvinte, că noi constituim natura realităţii exterioare în virtutea propriilor noastre construte mentale interioare? Eşti bine familiarizat cu Kant, îmi imaginez?

– Da, sunt familiarizat. Dar ce relevanţă are pentru starea mea actuală de spirit?

– Ei bine, ce vreau să spun este că, brusc, lumea ta, şi mă refer acum la lumea ta interioară, constituita într-o foarte mare măsură din experienţele tale trecute, nu este aşa cum credeai. Sau, altfel spus, permite-mi să folosesc un termen a lui Husserl şi să spun că noema ta a explodat.

– Husserl? Eu evit pseudofilosofii evrei. Şi ce este o noemă?

– Te sfătuiesc, Alfred, să nu-l respingi pe Edmund Husserl – e unul dintre cei mai buni. Termenul să de noema se referă la lucrul aşa cum îl experimentăm noi, la lucrul aşa cum este structurat de noi. De exemplu, gândeşte-te la ideea de clădire. Apoi imaginează-ţi că te remezi de o clădire şi descoperi că această clădire nu este solidă şi că treci prin ea. În acel moment, noema ta despre clădire explodează – deoadată, Lebenswelt-ul tău, lumea vieţii, nu este aşa cum îl credeai.

– Îţi respect sfatul. Dar te rog explică-mi – înţeleg ideea de structură pe care o aplicăm lumii, dar sunt totuşi nedumerit  cu privire la relevanţa în cazul lui Eugen şi al meu.

– Ce vreau să spun este că perspectiva ta cu privire la relaţia de o viaţă pe care  ai avut-o cu fratele tău este, ca s-o spun pe şleau, modificată. Te-ai gândit la el într-un fel şi, deodată, trecutul se schimbă, doar un pic, şi afli acum că uneori te privea cu resentiment – chiar dacă, desigur, resentimentul era iraţional şi nedrept. (pag. 99-100)

Van Enden explica clasei sale care este formula fericirii din punctul de vedere epicurian:

Pentru Epicur, ataraxia era singura fericire. Şi cum o putem obţine? Nu prin armonia sufletească a lui Platon, nici prin realizarea raţiunii lui Aristotel, ci, pur şi simplu, prin eliminarea grijii sau anxietăţii. Dacă Epicur v-ar vorbi în acest moment, el v-ar îndemna să vă simplificaţi viaţa. (pag 109)

Problema Spinoza” este, din punctul meu de vedere, la fel de bine scrisă ca „Plânsul lui Nietzsche” şi mult mai bună decât „Soluţia Shopenhauer”. O recomand celor care abia încep să-l citească pe Yalom dar şi celor care apreciază scrierile sale.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *