Recenzie carte: Doctor Sleep – Stephen King

Această recenzie face parte din seria Citind Stephen King.

Doctor Sleep este continuarea clasicului Shining. Publicat în 2013, cartea ne povestește ce s-a întâmplat cu micuțul Danny după iarna de coșmar pe care a trăit-o la Hotelul Overlook. Dacă nu ai citit Shining este posibil să îmi scape câteva detalii legate de ea aici și să îți stric surpriza. Mai bine citești prima carte și apoi revii la recenzia asta. Te-am avertizat!

Danny este Dan acum și este complet singur. Mama lui a murit și s-a înstrăinat de prietenului Dick. Se spune că ajungem să devenim ca părinții noștri cu cât înaintăm în vârstă. Iar la Dan se vede foarte bine asta. Din copilul precoce și empatic s-a transformat într-un hoinar alcoolic și agresiv. Face tot ce poate ca să își suprime strălucirea și să fie cât mai anesteziat posibil. Într-un fel îl înțelegi, nu este ușor să îți revii după ce ai suferit o așa traumă și nu este deloc ușor să trăiești cu puterile astea pe care le ai. Mai ales că ele îți pot aduce înapoi coșmaruri vechi de zeci de ani și să nu te lase să ai o clipă de liniște.

Așa că Dan Torrance bea ca să uite. Fuge de orice responsabilitate și schimbă statele și locurile de muncă ca pe șosete. Lucruri sunt din ce în ce mai rele și Dan încearcă să renunțe la băutură. Dar un alcoolic atât de ingenios ca el găsește mereu motive să se întoarcă în bar, să danseze cu femei care sunt din ce în ce mai frumoase cu fiecare pahar dat pe gât. Poate că ăsta este blestemul familiei Torrance. Bunicul lui Dan a fost un alcoolic agresiv, tatăl John a fost unul și mai și, atingând culmea nebuniei la Overlook, iar Dan le calcă pe urme și se descurcă bine. Atinge fundul prăpastiei când fură banii unei tipe cu care s-a culcat în seara precedentă. Ceva care-l va bântui mulți ani și nu-l va lăsa să fie liniștit și împăcat cu sine.

După evenimentul ăsta, Dan se stabilește în orășelul Frazier și întâlnește aici oamenii care-i vor schimba viața pentru totdeauna. Chiar de la începutul șederii lui în Frazier, Tony – vechiul lui prieten imaginar – îi spune că aici este locul unde trebuia să ajungă.

După mai multe zile tulburi și pline de o dorință tot mai mare de a bea, Dan este îndemnat să se ducă la întâlnirile Alcoolicilor Anonimi. Cerința asta vine de la noul său șef, Cassey, fost alcoolic și el.

Totul merge strună pentru Dan. În sfârșit a găsit un loc al lui și are aici oameni la care ține și care-l ajută să rămână pe calea cea bună.

În acest moment apare în viața lui Abra. O fețită care-l face pe Dan să pară un purice în materie de strălucire. Abra poate să provoace cutremure, să facă lingurile să danseze și să știe orice este în mintea unui om, oricine ar fi.

Dick i-a spus în copilărie lui Dan că dacă Mentorul este pregătit, învățăcelul o să apară. Iar el trebuie acum să fie alături de Abra la fel cu a fost Richard Halloran alături de el și să-i arate calea. Iar toate astea trebuie să le facă din necesitate pentru că în șcenă intră The True Knot. Un fel de trupă de vampiri care se hrănesc cu puterea celor ca Abra sau Dan, ceva ce ei numesc steam.

doctor-sleep-recenzie

True Knot nu sunt fantomele de la Overlook, sunt mult mai periculoși de atât. Nu poți să fugi de ei, te vor găsi peste tot. Se hrănesc cu oameni speciali ca Abra de atât timp că au ajuns să fie una dintre cele mai influente organizații din lume. Totul făcut în tăcere, nevăzuți, călătorind prin toată America de Nord cu rulotele lor care le țin loc de casă. Ucid copii, distrug familii, fac orice ca să continue să supraviețuiască și să fie nemuritori.

După ce Abra începe să vadă ce fac cei din True Knot și după ce descoperă că sunt pe urmele ei, îl contactează pe Dan și îl roagă să o ajute. Dar cum să o ajute? Ce să le spună părinților ei? O să creadă că e vreun pedofil de pe internet care vrea să profite de fiica lor. O să fie băgat la închisoare. Nu știe ce să facă. Dar, cu ajutorul dr. John Dalton – care este singura legătura dintre familia Stone și Dan, acesta reușeste să o ajute pe Abra și să se împace cu trecutul lui.

Dar nu este ușor. Se întâmplă atât de multe lucruri în carte și ritmul devine amețitor la un moment dat. Dar nu poți să te oprești din citit pentru că este foarte bine scrisă și povestea le desfășoară natural, descoperi lucruri noi și înțelegi care-i de la fapt legătura adevărata dintre Shining și Doctor Sleep.

Doctor Sleep este o carte mult mai relaxată decât Shining. Se vede diferența de vârstă și de obiceiuri în viața lui King. Chiar dacă sunt faze grafice și aici nu o să găsești suferința și nebunia pe care a creat-o în Shining. Acum călătorim alături de niște prieteni și vedem ce au mai făcut cu viața lor. Știm că o să fie bine, nu știm cum o să facă sau ce o să se întâmple dar știm că o să fie bine.

Când în Shining totul era atât de apăsător și încărcat de sentimente că simți că participi la o operație pe creier în subconsțientul lui Stephen King.

Mă bucur foarte mult că a ales să fie mai relaxat aici, nu știu dacă mai poate vreoadată să scriu cum scria în tinerețe. Este o continuare excelentă. Cercul se închide și putem să-l lăsăm pe Dan Torrance și pe prietenii săi să aibă parte de o viață liniștită. Merită asta!

Poți cumpăra cartea de aici și să fie a ta pe vecie!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *