Recenzie carte: Ultima dorință – Andrzej Sapkowski

Am văzut serialul și m-a prins povestea lui Geralt și a celorlalți. Aici găsești părerea mea despre serial. M-am grăbit să citesc materialul sursă și am început cronologic cu Ultima Speranță, publicată pentru prima dată în 1993 în poloneză.De atunci lucrurile au evoluat și Sapkowski a lărgit universul literar Witcher, au apărut 3 jocuri video populare și ultima adăugire fiind serialul omonim de pe Netflix.

După cum am spus, Ultima Dorință este o colecție de povești care-l au în centru pe Geralt din Rivia. Acesta merge din loc în loc, se luptă cu diverși monștrii cu chip uman sau nu și se îndrăgostește iremediabil de Yennefer de Vengerberg, o vrăjitoare puternică. În cronologia seriei asta este considerată a fi volumul 0.5, volumul următor fiind 0,75 și volumul 1 este Sângele elfilor.

Conține 6 povești și fiecare are o introducere, O voce a rațiunii:

  • Vânătorul de monștri
  • Sâmburele de adevăr
  • Răul cel mai mic
  • Chestiune de preț
  • Capătul lumii
  • Ultima dorință

 

Povești merg în aceeași direcție cu serialul. Secțiunea de vocea a rațiunii ține lor de direcție pentru poveste. Vezi exact că lucrurile alea s-au întâmplat în trecut și Geralt le povestește acum sau și le aduce aminte. Asta este unul dintre minusurile serialului, că nu îți dai seama de la început ce și cum e cu povestea și te derutează puțin.

Unele povești de aici mi-au plăcut cum au fost scrise, altele nu prea. Cred că a influențat mult asta și faptul că poveștile care mi-au plăcut nu erau incluse în serial în totalitate sau erau schimbat. Astfel, am putut să mă bucur de ceva nou. Alea care erau deja în serial nu prea m-au impresionat pentru că le știam deja.

Per total scrie bine Sapowski și te prinde povestea. Devine din ce în ce mai interesantă și abia aștept să citesc și al doilea volum de povestiri ca să nu știu ce se întâmplă și să mă surprindă. Cam asta este important la cărți, să te surprindă. Dacă o carte nu te surprinde cu ceva nu merită timpul și energia.

Sunt sigur că sunt mulți care au citit deja cărțile. Fix ăia o să urască serialul. Pentru că, lâsând deoparte anumite chestii subiective, nu a reușit să surprindă chiar atât de bine spiritul ăsta al Witcherului și de aici o nemulțumire majoră. Henry Cavill este mult prea țeapăn în serial pe când Geralt este mai maleabil.

Poveștile sunt destul de scurte, cam 30-40 pagini maxim. Este o carte care se citește foarte ușor și traducerea de la Nemira este ok. Cred că în engleză sună mai bine cartea asta.

Umorul din carte este unul sec, care face să se simtă originea est-europeană a autorului. Cred că asta a și făcut seria să fie un succes, este ceva diferit în ea față de cele clasice care au fost scrise în mare parte de occidentali. Mitologia este alta, monștrii sunt un pic diferiți, lucrurile nu sunt chiar așa ca în baladele cu menestreli. Geralt este flexibil și încearcă să fie o punte, inconștient, între oameni și monștrii. Vrea să distrugă răul, în toate formele lui, și să ajute oamenii să vadă că există bine acolo și în cele mai întunecate locuri.
Al doilea cel mai bine conturat personaj aici este bardul Jaskier. Acesta este un Sancho Panza pentru Quichottele Geralt. Îl urmează în câteva aventuri și se dovedește a fi un hedonist, interesat să se culce cu cât mai multe femei, să bea și să mănânce cel mai mult și să compună balade cât mai grozave. Chiar și Yennefer spune că nu a găsit nimic în capul lui exceptând poeme, femei și băutură.

Povestirea preferată din cartea este La capătul lumii. Aici Geralt, cu ajutorul lui Jaskier, vrea să scape un sat de un drac împielițat care le face viața un calvar. Mă rog, vor să scape și nu prea. Este mai complicat. Și cea în care se întâlnește cu Yennefer este bună și pe locul trei ar fi cea intitulată Un grăunte de adevăr. Restul au fost așa și așa.

Până atunci dacă vrei să citești poveștiri scurte de fantasy îți recomand Ultima Dorință de Andrzej Sapkowski.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *