Recenzie film: La Gomera(2019)

Mi-am dorit mult ca acest film să fie bun. Multe indicii erau acolo, trebuie să fie filmul românesc care ne va aduce în fața lumii și vor spune ”uite, bă, facem film bune!”. Dar nu sunt chiar atât de naiv să îmi toți banii pe un film românesc, mi-am redus așteptările la jumătate. Bine, am făcut!

La Gomera nu este un film prost sau ceea ce poți să numești arhetipul filmului românesc, unde personajul principal pare că mai are puțin și se sinucide. Are aerul unui film occidental, care vrea să facă chestii interesante, să te poarte prin lumea, să te ajute să îți deschizi orizontul. La început reușește asta și m-am surprins zâmbind și zicând ”În sfârșit!”

După totul este amestecat și reamestecat în ceea ce ne place nouă, românilor, o ciorbă. Cam asta este – o ciorbă de film. Sunt lucruri bune în film, povestea este interesantă și are câteva momente amuzante. Actori sunt, habar n-am ce să zic aici, ori au fost prea buni și nu mi-am dat eu seama, ori au fost atât de seci că îmi e și frică să zic ceva.

Scena de sex la început, Catrinel Marlon(Menghia) goală și super misterioasă. Vlad Ivanov serios și lipsit de orice expresia care să trădeze ceea ce simte, dacă simte ceva.

Cronologia se duce din prezent în trecut și ni se încheagă o poveste pe parcursul filmului. Una care este grăbită să ajungă la concluzie. Să ni se livreze ceva chestia moralizatoare sau nu(??).

Povestea

Ofițerul antidrog Cristi intră în belele. Este prins cu forfârlica din două părți, prima dată de mafioții cu care lucrează și apoi de superiorii săi de la poliție. Ce poate să facă Cristi acum? Aparent lucrează cu mafioții ca să scoată al mafiot de la pușcărie. Dar ce să vezi, de fapt, lucrează pentru sine. Este un ofițer 3x sub acoperire. Cred.

Nu prea am înțeles ce voia să facă Cristi și care era planul lui, dacă avea vreunul.

Side-chick-ul lui este Gilda, o româncă focoasă căreia îi plac banii, foarte mult, dar ajunge să-i placă și Cristi. Deci avea o dramă aici. Dar i-a spus clar la început că nu e nimic între ei. Gilda, Gilda, ce femeie ești!

Lucrurile se termină într-o notă tristă dar cu un iz de poveste cu sfârșit fericit. Limbajul fluierat de pe insula La Gomera îi aduce împreuna pe protagoniștii noștri.

Concluzie

Anumite lucruri sunt făcute bine în filmul ăsta. Actorii se descurcă bine, imaginile sunt bestiale  și îmi place coloana sonoră aleasă. Scenariul este praf – sau este făcut praf de punerea în scenă.

La Gomera m-a lăsat dezorientat și fără vreo dorință de a mai vedea filme românești la cinema, pentru vreme.

(da, știu, nu înțeleg eu arta, asta-i treaba)

 


Acum înțeleg de ce niciodată n-o să luăm Oscarul pentru cel mai bun film străin sau măcar să fim nominalizați.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *