Recenzie film: Shaft(2019)

În 2019, Netflix s-a gândit că o să avem nevoie de o a cincea parte din această serie. După ce prima l-a adus în atenția publicului pe Richard Roundtree, a doua l-a avut pe Sam Jackson în rolul principal iar cea de anul ăsta îi reunește pe cei doi și adaugă un alt treilea Shaft – intepretat de Jessie Usher.

Avem Bunicul Shaft, Tăticul Shaft și Fiul/Nepotul Shaft. Asta da aventură!(Poate)

Shaft-fiul este analist la FBI și suferă în tăcere pentru că a fost părăsit pe tatăl lui Shaft-Jackson când era un bebeluș. Desigur că nu știe el de ce s-a întâmplat asta și, deși nu pare, tatăl lui este un tip de treabă și familist. Cât de familist poate să fie un Shaft.

La început dă impresia că o să fie un film de acțiune bun și serios. În realitate este doar o comedie și o parodie după filmele de acțiune din anii ’90. Ceea ce este dureros este că nu își asumă complet ridicolul și încearcă să fie ceva despre familie, despre sacrificii și despre lupta dintre generații. Prea multe pentru un film în care joacă Sam Jackson. Dacă nu este ghidat de un regizor bun și nu are la dispoziție un scenariu solid Sam Jackson este el și cam atât poate. Este simpatic, se enervează și bate măr toți băieții răi. La sfârșit rămâne cu tipa și avem parte de o scenă într-un spital unde spune o glumă de-a lui.

Este după o formulă pe care am văzut-o de sute de ori în filme de genul.

S-au bazat foarte mult pe capacitatea lui Jackson să ducă acest film în spate dar nu prea le-a reușit. Anumite faze vor să fie amuzante și să arate cât de diferite sunt generațiile dar sunt  pur și simplu plictisitoare.

Jessie T. Usher este groaznic la începutul filmului. Îmi venea să-i dau pumni în toate scenele. La sfârșit își mai revine puțin și reușesc să creeze câteva scene de acțiune decente.

Richard Roundtree își face apariția pe la sfârșitul filmului. A îmbătrânit bine dar nu este cine știe aici. Are glume de moș. Dar este simpatic.

Samuel L. Jackson joacă ce a jucat mereu. Este carismatic, nu-i pasă de nimic şi are cuvintele la el. Iar la 70 de ani să arăţi aşa este ceva super tare.

Îmi plac filmele de genul, trebuie să recunosc. Știu că sunt slabe dar mă relaxează.

Ce apreciez cel mai mult la Shaft este modul în care a fost filmat. Are un aer atât de american că putea să fie cel mai prost film din istorie mie tot mi-ar fi plăcut.

Nu m-am așteptat la nimic când am început să-l văd și nici nu am fost dezamăgit. Putea să fie mai mult dar nu este.

Au încercat să continue franciza și nu prea le-a reușit dar cine este fan Nick Fury o să se uite la filmul ăsta și o să se simtă bine. Ăsta este unul dintre filmele pe care le recomand amatorilor de filme de acțiune proaste dar cu actori carismatici.

 

shaft-2019

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *