Recenzie film: Sherlock Holmes – Jocul Umbrelor(2011)

Sherlock Holmes: Jocul Umbrelor este un film de acțiune din 2011 în regia lui Guy Ritchie. Este o continuare a filmului Sherlock Holmes din 2009. Din fericire, Ritchie a reușit să aducă înapoi ”cuplul” Robert Downey Jr. – Jude Law în rolurile lui Sherlock și ale companionului său dr. Watson. Era de așteptat  să existe o continuare după succesul pe care l-a avut prima parte.

Filmul continuă acțiune lasă de prima parte. Watson și Holmes au mers pe căi separate. Un nou adversar ne-a fost prezentat la sfârșitul primei părți și își va face o intrare spectaculoasă în scenă prin scoaterea din joc a unui personaj important din prima parte a seriei.

Noul adversar este profesorul James Moriarty. (Mult mai britanic decât în serialele cu Sherlock. ) Interpretat cu talent de actorul englez Jared Harris. (Valery Legasov din mini-seria Chernobyl).

O apariţie colorată este fratele lui Sherlock, Mycroft. Interpretat foarte bine de Stephen Fry. (Da, scriitorul.) M-am întrebat tot filmul de unde îl cunosc pe actorul ăsta gras. Apoi, mi-a picat fisa. Relaţie lui cu Sherlock este una destul de comică şi există între ei un soi de rivalitate fraternă care face ca interacţiunile lor să fie puţin înţepătoare.

sherlock-rdj

Sherlock este determinat să-l învingă pe Moriarty dar vrea, în acelaşi timp, să fie clar că dr. Watson nu mai lucrează cu el şi că nu trebuie să fie atins. Mai ales că s-a căsătorit. După cum era de aşteptat Moriarty nu dă doi bani pe ce zice Holmes şi îi spune că o să le facă un cadou de nuntă foarte frumos.

Serios, Sherlock? Chiar credeai că o să accepte propunerea ta? Mă rog, o să vezi mai târziu că ştia că nu o să accepte şi că a vrut doar că îl analizeze puţin şi să-i descopere un punct sensibil.

Din acest punct începe acţiunea. Şi este una explozivă, plină de răsturnări de situaţie şi care te ţine atent până la sfârşit. Exact aşa cum trebuie să fie un film de acţiune, mai ales unul făcut cu actori aşa populari.

RDJ face un rol de Iron Man foarte convingător, singurul lucru care lipseşte este Jarvis. A, da, aici se numeşte John Watson.

Orice ai spune despre RDJ, eu sunt de părere că este un actor talentat, care este capabil să facă roluri extraordinare. Dar, într-o anumită măsură, a picat în aceaşi plasă ca Johnny Deep şi interpretează cam acelaşi rol mai mereu. Cel puţin în filmele cu buget mare. Atunci când joci un anumit personaj atât de mult timp este destul de greu ca publicul să te perceapă în alt mod.

Jude Law este destul de supărat mare parte din film. Apoi se bate, omoară nişte oameni şi încearcă să joace puţin la sfârşit. Nu este cel mai bun rol din cariera lui. Mi se pare că personajul său a fost puţin lăsat în aer şi s-au concentrat foarte mult pe câţi pumni împarte.

Un rol important în film îl mai are şi Noomi Rapace. Aceasta este Madame Simza Heron, o ţigancă(aşa le zice în film) care îşi caută fratele.

Noomi Rapace are o structură osoasă a feţei foarte…bizară. În acelaşi timp atractivă dar ciudată. Am impresia că a intrat cu faţa într-un geam şi că a rămas aşa. În toate scenele cu ea nu puteam să nu mă uit la faţa ei şi să nu mă simt…intrigat.

Concluzia este că abia aştept să apară partea a 3-a. Te sfătuiesc şi pe tine să vezi primele două părţi şi îţi clăteşti ochii cu nişte aventură sherlockiană.

 

PS: Poţi să vezi acest film chiar dacă nu ai văzut prima parte. Mi-a plăcut mai mult prima parte. Sper să-i fac o recenzie în curând.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *