Dacă despre carte scrisă de King am zis că angoasa existențială este cea care primează, despre film pot spune că imaginile primează. Nu în sensul de imagini care trasmit ceva mai profund, un mesaj, ceva, ci de imaginile care sunt făcut să rămână pe retină. Imaginile cu munţii, cu figura înfricoşătoare a lui John, cu faţa înfricoşată a lui Wendy sau cu expresia tâmpă pe de pe faţa micuţului Danny. Acesta este scopul lui Kubrick cu The Shining, să şocheze, să creeze un tablou grotesc despre o familiei care se autodistruge.
De aceea cele două opere de artă nu pot fi puse în aceaşi categorie. Nu le desparte categoria artistică ci însăşi motivul din spatele creerii lor. King a scris o poveste despre fricile sale, despre inconştientul său şi despre lucrurile întunecate de acolo. Kubrick a creat un film care să şocheze, care să-i provoace privitorului un profund disconfort.
Jack Nicholson este pur şi simplu dement în rolul acesta. Este înfricoşător şi profund dezechilibrat de la începutul filmului. S-au spus multe lucruri despre prestaţia lui dar nu pot să punctez că este cea care ţine la un loc tot filmul. Face cam 70% din film şi este clar de ce a devenit imaginea prin care acesta a fost promovat peste tot. Majoritatea oamenilor nu au văzut The Shining(indiferent ce îţi spun ei) dar imaginea cu Heeere’s Johnyyy este atât de cunoscută că toţi ştim despre el. Este unul dintre primele meme-uri din istorie. Faţa lui Nicholson prin crăpătura aia din uşă şi zâmbetul lui care denotă sadism, plăcere, nebunie.
Performanţa lui este la graniţa dintre comedie şi nebunie. Cumva, Nicholson reuşeşte să conţină toate lucrurile astea contradictorii pe care le transmite şi să te facă crezi ceea ce joacă, să creezi că este un bărbat alcoolic care vrea să îşi omoare familia. Asta în timp ce are un comportament exagerat şi expansiv.
Shelley Duvall este pur şi simplu devastată. Încă de la început se vede frica în ochii ei. Ceva o să se întâmple, fraţilor! – asta ne spun ochii lui Shelley la început. Este destul de enervant rolul pe care îl interpetează şi de aici şi-a luat foarte multă ură. Când te uiţi la un film atât de bine făcut îţi este greu să separi personajul de actor. Cred că de aici i se trag ei toate ponoasele. Se pune că regizorul Kubrick s-a purtat destul de urât cu ea pentru a o ţine în stare aceea de disperare şi de a o ajuta să fie cât mai credibilă posibil. Sau este posibil să fii fost doar el însuşi, un tip destul de nesuferit.
Copilul ăsta a jucat foarte bine. Este incredibil ce a reuşit în filmul ăsta. M-am uitat la un minidocumentar făcut de Vivian Kubrick şi Danny dă impresia unui copil inocent, curios şi muncitor. I se potriveşte rolul foarte bine. Totuşi mă enervează privirea aia tâmpă de pe faţa lui atunci când îl sperie ceva. Nu pot să nu mă gândesc cât de diferit este Danny de aici cu cel din carte.
În interviurile luate de Vivian Kubrick, Scatman ,care îl interpretează pe Halloran, începe să plângă de bucurie atunci când este întrebat cum s-a simţit pe perioada filmărilor. Spune că este foarte norocos că a cunoscut oameni atât de talentaţi şi de minunaţi. Este un moment emoţionat şi care arată cât de mult s-au implicat toţi ca să iasă o capodoperă de film.
Filmul lui a influenţat mult industria cinematografică, în special genul horror, şi rămâne unul dintre filmele cult ale anilor 80. Chiar dacă nu a fost prea bine primit şi nu a făcut o tonă de bani, The Shining s-a impus ca unul dintre cele mai inovative filme ale genului şi acest singur film îi poate asigur lui Kubrick statutul de legendă. Lăsând deoparte toate lucrurile care s-au spus despre Kubrick şi metodele sale, acesta a influenţat decisiv industria cinematografică.
În primul rând, muzica este extraordinară. Parcă vine din pereţi şi din personaje. Este atât de bine aleasă şi se mulează excelent pe acţiunea din film. Fără coloana sonoră acest film ar fi fost destul de banal zic eu. Asta datorită geniului celor doi veterani – Wendy Carlos şi Rachel Elkind-Tourre.
Filmografia este perfectă. Nu am văzut o scenă în filmul ăsta care aibă vreo imperfecţiune vizuală sau despre care să pot spune că puteau să o filmeze mai bine. Încă de la început îţi este prezentat un peisaj superb şi urmăresc maşina familiei Torrance cum ne conduce spre hotelul Overlook.
Mesajul filmului este destul de ambiguu. Nu prea înţelegi mare lucru la prima vizionare dacă nu eşti pus în temă. Acţiune se derulează cu rapiditate în faţa ta şi ai impresia că ratezi ceva. Doar că nu este aşa. Pur şi simplu este atât de multă simbolistică condesată în filmul ăsta că poţi să înţelegi anumite lucruri sau poate să ţi se o porcărie totală. De aici şi nominalizarea la premiile Razzie în anul 1980, pentru cea mai proastă actriţă şi cel mai prost regizor.
Familia Torrance trebuie să aibă grijă pe timpul iernii de hotelul Overlook. Pare un scenariu destul de simplu. Doar că nu este aşa. Este încărcat de mult mai multe lucruri decât la prima vedere. Sau poate Kubrick este atât de genial încât a regizat un film prost dar a reuşit să ne convingă că este unul dintre cele mai bune din toate timpurile.
Dacă îl compar cu cartea scrisă de King nu îmi place şi chiar mă enervează. Nu îmi place ce a făcut cu personajele şi ce a ales să reprezinte în film. Dar dacă iau filmul separat, este perfect și poți să îl includ în top 10 filme pe care le-am văzut eu.
Acestea fiind spuse te sfătuiesc să citești întâi cartea dacă vrei o poveste captivantă. Apoi, să uiți ce a citit în carte și să vezi filmul ca pe ceva ce nu are legătură cu carte. Astfel, te vei bucura de amândouă.
Dacă vrei filmul să fie al tău pentru totdeauna îl poți cumpăra de aici. Merită!