Sângele Elfilor – Andrzej Sapkowski(recenzie carte)

Am terminat de curând al treilea volum din seria Witcher și primul care are o continuitate și sunt este doar o colecție de povești.

Sângele elfilor continuă de la întâlnirea pe care care Ciri și Geralt au avut-o după războiul cu Nilfgaard. Cei doi s-au întâlnit prima data în pădurea Brookilon și acum se reîntâlnesc pe la sfârșitul războiului. Ciri este dusă în Kaer Morhen și antrenată de amicii lui Geralt pentru a deveni un vânător ca ei. Problema este că Ciri este destul de puternică fără să fie îndopată cu poțiuni magice și că nu prea știe cum să controleze puterea asta. Câteva episoade pe care Ciri le are și coșmarurile care nu o mai lasă în pace, îl fac pe Gerlalt să ceară ajutorul de la o magiciană pe nume Triss Merigold.

Iar toată cartea este o serie de aventuri în care Geralt, Jaskier, Yennefer și aliații lor încearcă să o protejeze pe Ciri de cei care vor să-i facă felul. Vor să o omoare din două motive: este moștenitoarea tronului din Cintra și este o magiciană foarte puternică care poate să facă diverse chestii care vor împlini nu știu ce profeție.

Lucrurile nu sunt foarte clare și nu știm exact cine-i pe urmele ei și dacă o să fie vreo răsturnare de situație în cartea următoare. Am impresia că cineva destul de important o să trădeze dar habar n-am cine este.

După cele două colecții de povestiri, Sângele elfilor este o continuare destul de bună încât să merită să continui seria. Sapkowski a reușit să creeze un fundament solid pentru aventurile care urmează și pentru războaiele pe care Geralt&co le vor purtat. Aceste războaie cred că vor fi pe mai multe planuri și că multe capete vor cădea pe parcurs.

Sunt întregi scene de acțiune în cartea asta dar cred că este una care nu a vrut să fie despre căsăpit inamici și monștrii ci despre legăturile care se crează aici și despre lucrurile pe care le aflăm despre relația dintre protagoniști. Accentul cade cel mai mult pe relația dintre Ciri și ceilalți. Aceasta este punctul de legătură si cea care-i aduce pe toți împreună. Focusul a trecut de la Geralt la Ciri. Sunt curios în cărțile celelalte ce o să se întâmple. Sper să pun mâna pe volumele următoare cât mai curând.

Sângele elfilor merge mai în profunzime și avem timp să ne obișnuim mai mult cu personajele și cu lucrurile care le fac să meargă înainte. Nu mai trecem de la o poveste la alta și ne axăm doar pe războiul care încă nu a început și pe dorința eroilor să o protejeze pe Ciri.

Atinge destul de multe subiecte, precum neutralitatea, răzbunarea, dorul și maturizarea. Teme care, zic eu, că vor fii destul de importante pe măsură ce povestea continuă.

Cum am mai spus, poți să citești prima data această carte dacă vrei să intri direct în poveste. Totuși, te sfătuiesc să citești și cele două culegeri de povești scurte, ca să ai o idee mai amplă legată de legăture care s-au format între personaje.

Sângele elfilor se citește ușor și te ajută să te îndrăgostești iremediabil de universul Witcher și de personajele care-l populează.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *